fedr.ro www.gov.ro  www.mdrap.ro A.N.T.R.E.C. Tulcea http://www.fonduri-ue.ro
Locul de desfasurare
Pregatirea zarzavatului
Preparate traditionale
Preparate din peste
Prezentarea folclorului
Servirea borsului de peste
Jurizarea preparatelor
Hora

Etnii, obiceiuri şi tradiţii

  • Ruşi, lipoveni

    Istoric

    Etnie de sorginte slavă orientală, rușii lipoveni apar pe actualul teritoriu al României, îndeosebi în Dobrogea, începând de la mijlocul secolului al XVII-lea, dupa schisma bisericii ortodoxe ruse. Imediat dupa sinodul din 1654, în care Patriarhul Nikon a reformat biserica rusă, au început o serie de măsuri restrictive din partea autoritaților laice și religioase ruse, care vor culmina cu venirea la putere a lui Petru I cel Mare (1682-1725) și introducerea de către acesta a unor măsuri de europenizare. Refuzul unor credincioși de a accepta înnoirea a făcut ca aceștia să fie supuși unor măsuri administrative foarte restrictive și obligați să poarte o vestimentație specifică.

    lipoveni delta dunarii 1940

    Nemaiputând să suporte toate aceste restricții, staroverii (credincioșii de rit vechi) vor lua calea pribegiei, răspândindu-se în întreaga lume (Polonia, Canada, Alaska, Japonia), inclusiv la gurile Dunării, în Dobrogea. Aceasta din urmă destinație a fost preferată pentru că, la origine fiind pescari din zona rîurilor Don și Nipru, ei au putut relua practicarea acestei meserii.

    Cunoscuți sub denumirea de lipoveni (lipatei), aceștia și-au păstrat limba, obiceiurile și credința, fiind divizați atât pe criterii religioase (în 1690 s-au imparțit în popovti – popiști si bezpopovti – nepopiști), cât și etnice (rușii mari-moscoviți, răscolnicii propriu-ziși, cazaci zaporojeni, haholi, necrasovti, ucraineni).

    În cele peste cinci secole în care Dobrogea a aparținut Imperiului Otoman, rușilor lipoveni le-a fost recunoscută oficial biserica și nici nu au fost supuși politicilor de islamizare. Un rol hotărâtor în păstrarea identitații proprii a rușilor lipoveni l-a avut biserica. Slujbele religioase se țin și astăzi în limba slavona, scrierea se face cu caractere slavone, se folosește calendarul iulian (13 zile după calendarul gregorian). Păstrarea limbii ruse vechi, în care au patruns unele cuvinte ucrainene și românești, dar și a obiceiurilor și tradițiilor străvechi, constituie un specific al acestei populații slave.

    Tradiţii şi obiceiuri specifice

    masa Paste lipoveni delta dunarii

    Toate sărbătorile religioase se ţin cu sfinţenie. Chiar şi Anul Nou, spre exemplu, are un caracter preponderant religios. În bisericile de rit vechi sunt oficiate slujbe îndelungate, iar în dimineaţa noului an pe la casele de staroveri se umblă cu semănatul. Fiind mare sărbătoare, gospodinele pun pe masă bucate tradiţionale: jarcovia (un fel de mâncare de castraveţi muraţi cu carne), holodeţ (asemănătoare piftiei) şi multe prăjituri, de tot felul.

    Poate nu fără legătură cu caracteristicile spaţiului geografic în care trăieşte majoritatea ruşilor lipoveni, baia are pentru ei o semnificaţie sacră. În mod tradiţional îmbăierea se face sâmbăta, dar şi în pragul unor sărbători care se nimeresc să fie cursul săptămânii, cum de altfel se face şi ori de câte ori se îmbolnăveşte vreun membru al familiei. Acest gen de baie este considerat leac universal împotriva tuturor bolilor. Lipoveanul prima dată face baie şi numai după aceea se duce la medic.

    baie lipoveneasca delta

    De asemenea, pentru scopuri practice, în gospodăria ruşilor lipoveni baia (de tip saună) reprezintă o anexă separată, la oarecare distanţă faţă de casă, pentru a evita pericolul de incendiu, mai ales în trecut, când gospodăriile erau acoperite cu stuf sau paie.

    Baia cu aburi face parte şi din ceremonialul ospitalităţii tradiţionale a ruşilor lipoveni. Musafirul dorit, oaspetele de onoare, indiferent de ce neam şi de ce religie ar fi, poposit la casa lipoveanului autentic, va fi poftit de gazdă să guste din deliciile băii cu aburi, special pregătită în onoarea sa.

    După ce va primi toate indicaţiile privind tipicul şi ritualul străvechi de folosire a acestei binefăcătoare invenţii omeneşti, unică în spaţiul cultural carpato-danubian, el va participa la un act de purificare şi de iniţiere în cultura unui popor ce ştie să preţuiască curăţenia trupească şi puritatea morală.

    Portul specific al rușilor-lipoveni

    lipoveni biserica

    Până nu demult nu existau deosebiri între portul cotidian și cel bisericesc al lipovenilor. În prezent însă portul tradițional al rușilor-lipoveni este conservat doar in viața religioasa, iar de la inființarea ansamblurilor folclorice, cu unele adaptări și modificări, și în viața cultural-artistică. Costumul bărbătesc lipovenesc tradițional era compus din cizme sau pantofi, pantaloni largi și "rubaska" – camașa fără guler purtată peste pantalon și legată la mijloc cu un brâu de lână colorată cu ciucuri la capete, numit "pois".

    Barbații în varstă continuă sa poarte și în prezent la biserica o haina lungă, de culoare inchisă, cunoscută sub numele de "paddiovca" în Dobrogea sau "bichesca"/ "cufaica" în Moldova și Bucovina. Odinioara acest obiect de vestimentație era obligatoriu pentru toți bărbații, atunci când se duceau la biserică.

    Rânduiala bisericească cere de altfel, ca haina folosită pentru viața religioasă sa nu fie intrebuințată și pentru alte evenimente cotidiene (nuntă, petrecere, etc).

    nunta lipoveneasca delta

    Piesa de bază a costumului femeiesc este reprezentată de fustă ("iubca") sau sarafan, largă și lungă pană la glezne. Ca și la barbați, mijlocul este încins cu un "pois".

    Capul femeilor este acoperit obligatoriu cu batic. Fetele nemăritate iși împletesc părul într-o singură coadă, în care își prind o panglică. La cununie, părul fetei care se casatorește este împletit în două codițe (simbolizând cununia, cuplul), care se prind într-un coc în creștetul capului. Cocul este acoperit cu o bonețică ("chicika"), peste care se pune "kaseac-ul", iar apoi baticul.

    Un element de rit des intâlnit mai ales la femeile in varstă este "lestovca" sau mătăniile (realizate din piele, cu diferite decorațiuni).

    Gastronomie lipovenească

    Ciorbă lipovenească cu varză roșie

    Ciorba de varză (Shty) este una cu specific lipovenesc. Este la fel de bună atât cu carne cât şi fără. Momentul şi modul în care se adaugă varza fac diferenţa între ciorba de faţă şi restul ciorbelor de varză.

    ciorba de varza lipoveneasca

    Ingrediente:1 kg varză roșie, în jur de 1 kg cartofi, 2 cepe, 2-3 morcovi, 150 g țelină, 1 păstârnac, 1 rădăcină pătrunjel,1 ardei mare, 2 lămâi , 3 linguri de bulion, pătrunjel, mărar, delikat, sare.

    Mod de preparare: Se curăţă, se spală, se toacă legumele (ceapa, cartofii, morcovii, păstârnacul, ţelina). Se pun la fiert în apă, sare și ulei de floarea soarelui. Cum am spus şi mai sus, varza este cheia acestei ciorbe. Se toacă mărunt, se stropește cu zeamă de lămâie și se pune de-o parte. Se face "pirajarca" (varza călită).

    Într-o tigaie se pun 3-4 linguri de ulei de floarea soarelui (dacă ciorba este grasă, se poate lua direct grăsimea deasupra acesteia) iar după ce s-a încins uleiul/grăsimea se adaugă varza tocată, se sotează 2-3 minute, se adaugă bulionul, se mai lasă alte 2-3 minute. După ce legumele din ciorbă sunt fierte, se adaugă varza călită, cu ajutorul unei palete şi se fierbe la foc mic.


    Kasnik sau Psovnik (Budinca de orez)

    Ingrediente: 500 g orez, 15 oua, 250 ml ulei, 500 ml lapte, 100 g zahăr, un vârf de cuțit de sare.

    Mod de preparare: Se fierbe orezul și se lasă 10 minute acoperit după ce se ia de pe foc. Se adaugă zahărul și uleiul. După ce se răcește, se amestecă cu laptele, ouăle și sarea. Compoziția obținută se întinde într-o tavă unsă cu unt sau untura de porc proaspătă și se pune la cuptor pentru o jumatate de oră. Când este gata și este racită, se presară cu pudră de zahăr și se taie în romburi sau pătrățele.


    Blinî (Clatite cu urdă sau brânză)

    blini

    Ingrediente: 700 ml lapte, drojdie de bere cât o nucă, 50 gr unt, 2 oua, 300 gr făină, o lingurița de zahăr, un vârf de cuțit de sare, 300 gr urdă sau branză nu foarte sărată.

    Mod de preparare: În 200 ml lapte călduț se adaugă drojdia de bere și puțină făină, după care se pune la cald până crește compoziția. Se amestecă apoi cu 50 gr unt topit, un ou, un vârf de cuțit de sare, o linguriță de zahăr, 300 gr faină și 500 ml lapte.

    Clătitele obținute prin prăjire pe o parte și pe alta în tigaie (se unge, de preferat, cu untură proaspătă) se umplu cu amestecul obținut din 300 gr urdă sau branză amestecate cu un ou sau cu o ceșcuță de smântână. După ce se fac rulouri, clătitele pot fi introduse în cuptor pentru câteva minute. Se servesc cu smântână sau cu miere de albine.

  • Ucraineni

    Ucrainenii din Dobrogea

    Aşezarea ucrainenilor în Dobrogea (Delta Dunării şi în zonele limitrofe) este legată de unele din cele mai tragice momente din istoria Ucrainei: distrugerea şi lichidarea, în anul 1775, de către ţarina Rusiei, Ecaterina a II-a, a Sicei Zaporojene, leagănul secular al năzuinţelor de independenţă şi libertate a poporului ucrainean.

    ucraineni scriind sultanului

    Pentru a se salva de represalii, circa 8000 de cazaci zaporojeni se stabilesc, cu încuvinţarea Înaltei Porţi, în zona Deltei Dunării. Aici, la Dunăvatul de Sus, ei organizează în anul 1813, tabără militară "Zadunaiska Sici", care a funcţionat 15 ani, când a fost desfiinţată de către turci

    .

    Spre acest tărâm al salvării, populat la început de cazaci, se îndreaptă pâna în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, grupuri de ţărani din regiunile de sud ale Ucrainei, pentru a scăpa de iobagie şi de recrutarea în armată ţaristă. Ei întemeiază localităţi, construiesc biserici şi se ocupă îndeosebi cu agricultură, pescuitul, vânatoarea şi creşterea animalelor. Pentru a-i deosebi de vecinii lor ruşi-lipoveni, localnicii îi numesc "haholi".

    Religie, educaţie

    biserica ucraineana

    Cea mai mare parte a etnicilor ucraineni din România sunt creştini de confesiune ortodoxă. În anul 1950 a fost înfiinţat Vicariatul Ortodox Ucrainean, cu sediul la Sighetu Marmaţiei, şi care a fost organizat 40 de ani mai târziu. Această este o instituţie bisericească autonomă din punct de vedere administrativ, aflată sub jurisdictia canonică a Bisericii Ortodoxe Române şi are în componenţa sa două Protopiate (Sighet şi Lugoj) cu un număr de 36 de parohii deservite de preoţi de etnie ucraineană.

    După reactivarea bisericii greco-catolice, în anul 1990, a fost înfiinţat Vicariatul general greco-catolic ucrainean, cu sediul tot la Sighetu Marmaţiei. El este subordonat canonic Diecezei Române Unite cu Roma şi are în componenţa sa câteva parohii din judeţele Suceava (Rădăuţi, Siret, Cacica) şi Maramureş (Sighet).

    În ce priveşte învăţământul în limba ucraineană, ca urmare a reformei învăţământului public din 1948, în anii ce au urmat, s-a întrodus învăţământ general obligatoriu în limba maternă şi în zonele unde ucrainenii constituiau majoritatea populaţiei. S-au deschis, de asemenea, şcoli medii la Siret, Sighet, Tulcea şi în 1954 la Suceava. Au luat fiinţă două şcoli pedagogice de 4 ani la Siret şi Sighet, precum şi secţia de limba şi literatura ucraineană la Facultatea de Filologie din Bucureşti. În anul 1956 învăţau în limba ucraineană circa 8825 de elevi. După numai un deceniu şi jumătate de funcţionare, şcolile ucrainene se transformă în şcoli de predare în limba română, doar în câteva şcoli ucraineană fiind predată ca materie facultativă.

    După 1990, învăţământul în limba ucraineană începe să se revigoreze. În câteva şcoli din Maramureş se înfiinţează clase şi grupe cu predare în limba maternă, în 1997 se reînfiinţează liceul bilingv "Taras Şevcenko" din Sighetu Marmaţiei. De asemenea, la Liceul Pedagogic "Mihai Eminescu" din Suceava funcţionează clase speciale în care sunt pregătiţi viitori învăţători pentru şcolile din localităţile ucrainene.

    În România apar mai multe publicaţii ale comunităţii ucrainene: "Curierul Ucrainean" (în limba româna), "Ukrainskyi Visnyk" ("Curierul ucrainean", "Vilne Slovo" (Cuvântul liber), "Naş Holos" (Glasul nostru) - revista a scriitorilor ucraineni şi "Obrii" (Orizonturi) - anuar de cultură, literatură şi filologie ucraineană.

    Gastronomie

    Datorită faptului că folosesc foarte multe ingrediente, bucătăria ucraineana este deosebit de gustoasă, în special felurile festive. Mâncărurile tradiționale includ "salo" (untură sărată), supe și borșuri. Alte feluri populare sunt "varenyky" (găluște cu carne sau legume) și "deruny" (clătite cu cartofi).

    Obiceiurile culinare au un rol foarte important la sărbătorile religioase sau la ocazii speciale. De Paște se face pască, iar la nuntă, "korovai" si "dyven". Alte mâncăruri tradiționale sunt "pyrohy" (plăcinte umplute) și "holubtsi" (un fel de sarmale). Carnea cea mai folosită este cea de porc. O băutură populară este "kvas", o băutură alcoolică facută din paine fermentată și apă, care se vinde la butoi, pe stradă.


    Borș ucrainean cu slănină

    bors ucrainean

    Ingrediente: 500g carne, 400g varză, 400g cartofi, 250g sfeclă roșie, 2-3 roșii sau 1/2 pahar bulion de roșii, 1/2 pahar smântână, 1 morcov, 1 rădăcină pătrunjel, 1 ceapă, 20g slănina, 1 lingura unt prospăt, enibahar, piper, foi de dafin, 1/2 l borș.

    Mod de preparare: Se prepară o supă de carne și se strecoară. Morcovul, pătrunjelul și sfecla se taie pai. Sfecla se fierbe înăbușit 20-30 minute, apoi se adaugă grăsime, bulion de roșii, borș și supa de carne. Zarzavatul și ceapa se prăjesc ușor cu unt, se amestecă cu făina și se mai prăjesc puțin, se subțiază apoi cu supa de carne și se lasa sa dea câteva clocote.

    În supa de carne preparată pentru borș se pun cartofii tăiați în cuburi, varza tăiată mare, sfecla roșie înîbușită, sare și se fierbe totul 10-15 minute. Se adaugă apoi zarzavatul prajit cu făina, foi de dafin, piper, enibahar și se fierbe până când cartofii și varza sunt gata. Când borșul este gata, se pune slănina frecată cu usturoi, se adaugă roșii tăiate felii și se mai lasă să dea un clocot la foc iute, după care se lasă să stea 15-20 minute. Se adaugă borșul, se drege cu smântâna și se presară cu pătrunjel verde tăiat mărunt.


    Friptură uraineană cu ciuperci

    Ingrediente: 1 kg cotlet scurt dezosat, 150g ciuperci, 2 ouă fierte tari, 1 ou crud, 50g unt, 50g cașcaval ras, sare, piper măcinat.

    Mod de preparare: Se călesc ciupercile în unt cu sare și piper, până când scade zeama. Se iau de pe foc și se amestecă cu ouăle fierte și tăiate mărunt, oul crud și se mai condimentează. Se crestează carnea în lung, până când se obține o deschizătură mai adâncă, în forma literei V. Se umple crestătura cu ciupercile și se sărează carnea. Se așaza pe o folie de aluminiu unsă cu unt, se împachetează capetele, ca să nu iasă umplutura. Se dă la cuptorul fierbinte și se prăjește 1,5-2 ore. Se desface din folie și se mai prăjește, până când se rumenește. Se servește cu pâine albă, moale.


    varenyky

    Varenyky

    Ingrediente: 250gr faină, 1 ou, 200gr brânză telemea, o ceașcă smântână, sare, piper, 100gr unt.

    Mod de preparare: Se face o cocă de taiței din faină, apă, ou și puțină sare. Se lasă să se odihnească timp de o oră, apoi se întinde cu sucitorul și se taie în pătrate cu latura de 5 cm. În fiecare pătrat se pune o lingură de brânză rasă, care s-a amestecat cu smântână, sare și piper. Totul se acoperă cu un alt pătrațel și se lipesc marginile. Acești colțunași se pun să fiarbă în apă clocotită și sărată. Se servesc cu unt topit, fierbinte.

  • Turci

    Istoric

    coliba turceasca

    Prima consemnare documentară a prezenţei stabile a unor etnici turci pe actualul teritoriu al României este din anul 1264 când, în urma luptelor interne de tip feudal din Imperiul anatolian selgiucid, un grup de 12 mii de ostaşi conduşi de împăratul Izeyddin Keykavuz s-a aşezat în Dobrogea. Aceştia erau trimişi de împăratul bizantin Mihail Paleologul pentru a apăra Imperiul Bizantin de invaziile străine. Aşezarea dobrogeană a fost numită de turcii pre-otomani Babadag, ceea ce înseamnă "Tatăl munţilor".

    Mulţi ani, localitatea a fost o garnizoană militară dar şi un centru cultural important. Un nou val de etnici turci soseşte după cucerirea oraşului Varna în 1484, dar şi în anii următori, odată cu sporirea relaţiilor economice dintre Tara Românească şi Imperiul Otoman.

    Cea mai impresionantă figură din zona Dobrogei a fost liderul spiritual Sari Saltuk Dede care a avut o atât de mare influenţă asupra etnicilor turci încât la 1641, când Petru Bogdan Bagsik vizitează Babadagul, menţionează că în acest oraş turcii cinstesc în mod deosebit mormântul acestuia, care este înconjurat de candele, iar creştinii ajung într-o vreme chiar să îl confunde cu Sfântul Nicolae.

    Deoarece în secolul al XVII-lea mai toate satele, târgurile şi oraşele din Dobrogea aveau nume turceşti, se poate spune că turcii ajunseseră să fie într-un număr foarte mare în Dobrogea. Pe de altă parte, educaţia şi instrucţia aveau mai mult un caracter religios, şcolile găsindu-se pe lîngă lăcaşurile de cult (geamii).

    geamia Babadag

    Gloria de altădată a apus totuşi în mare măsură. Dacă în anul 1900 în Dobrogea se aflau 238 de geamii, astăzi în toată România se mai găsesc doar 72, dintre care 7 au nevoie de restaurare, fapt pentru care sunt închise, iar 3 sunt în construcţie.

    Turcii au fost mereu atenţi la nivelul instrucţiei pentru copiii lor. De-a lungul timpului, pe lîngă şcolile primare, apar şi şcoli speciale, care pregătesc dascăli şi hogi la Babadag. Astfel, la 9 noiembrie 1891 se înfiinţează la Medgidia un nou centru de pregătire a dascălilor şi hogilor.

    În perioada interbelică se poate vorbi şi despre o dezvoltare a intelectualităţii turceşti. Apar reviste şi ziare, la început numai în limba turcă osmană, apoi bilingve. Dacă până în 1923 elevii purtau uniforme caracteristice perioadei otomane, odată cu instaurarea republicii turce şi sub influenţa reformei kemaliste, uniformele capătă o alură europeană. Totodată, alături de limba turcă cu caractere latine se introduce şi limba română.

    Ca un element specific, trebuie menţionată aici şi existenţa vakifurilor, a fundaţiilor care au contribuit foarte mult la dezvoltarea şi păstrarea identităţii culturale şi spirituale a minorităţii turce din România.

    Ulterior, perioada 1945-1990 a fost o perioadă în care intelectualitatea turcă a migrat în Turcia, iar şcoala în limba turcă a funcţionat până în 1954 după care s-a suspendat pe perioada regimului comunist.

    Religie și tradiții

    Cea mai importantă sărbătoare a turcilor, din punct de vedere al unităţii lumii turce, sărbătorită anual şi de turcii dobrogeni este Nevruzul. Aceasta este şi cea mai veche sărbătoare a lor, datând de peste 5000 de ani.

    navruz

    Cuvântul "Nevruz", în traducere din limba persană, înseamnă "zi nouă", de la "Nev", adică nou şi de la "ruz", adică zi. Este vorba aşadar de o nouă zi în care natura reînvie, şi oamenii se bucură de începutul unui nou an ca şi de venirea primăverii. Se gătesc totodatăpeste şapte feluri de mâncare, pentru că şapte este un număr cu noroc. Se fac foarte multe prăjituri, mâncăruri din carne de oaie, bucate tradiţionale specifice. Se vopsesc şi ouă roşii care semnifică speranţa, bucuria, lumina. Oamenii ciocnesc ouăle pentru că este un vechi proverb care spune că "Până ce coaja oului nu va cădea la pământ, nu va sosi primavăra".

    Tinerii iau o creangă pe care o împodobesc cu ghiocei, cu batiste brodate, cu flori de primavară, şi colindă din casă în casa să aducă Nevruzul, adică vestea primăverii. Sunt răsplătiţi cu dulciuri, prăjituri, şi bănuţi, iar aceste mici daruri se numesc "nevruzie".

    Nu sunt uitaţi nici morţii. În aceste zile se face curăţenie la morminte, se răsădesc flori, se citesc rugăciuni şi se dă de pomană săracilor.

    Simbolurile Nevruzului sunt grâul încolţit, care semnifică noul an, focul prezent şi în casele oamenilor care aprind lumânări în cele patru colţuri ale camerelor. De asemenea, tinerii fac focuri în jurul cărora dansează şi recită versuri despre această sărbătoare.

    Cele mai importante sărbătoari religioase ale turcilor sunt Ramazam Bairam şi Kurban Bairam. In Dobrogea, sărbătoarea se mai numeşte Seker Bairam (bairamul dulce), deoarece pe masa fiecărui musulman se găsesc baclavale însiropate cu miere şi umplute cu nucă, sarailii, halva şi cozonaci, suc şi limonadă, fistic, rahat, halviţă.

    bairam

    Conform tradiţiei, credincioşii işi urează "Bairam Kairl Bolsun!". Dimineaţa, la ora 7:47, după un post negru de 30 de zile, toţi bărbaţii de cult islamic sunt prezenţi la slujbă, care se oficiază până la ora 8:10, iar la această ceremonie religioasă (Bairam Tas) nu participă decât bărbaţii din comunitate.

    Potrivit vechii tradiţii musulmane, după slujbă, bărbaţii merg la cimitirul musulman, unde se pomenesc toţi morţii, în primul rând persoanele decedate în ultimul an. Aceleaşi tradiţii, respectate de musulmani, cer ca toţi credincioşii să meargă mai întâi la oamenii în vîrstă şi la cei bolnavi, să le sărute mina şi să le ureze ca la sărbătoarea de anul viitor să ii găseasca sănătoşi. Sărbătoarea, care ţine trei zile, este un prilej de împăcare între credincioşii de cult islamic. Cele 30 de zile de post de dinaintea sărbătorii, nu au nici o relevanţă dacă musulmanii nu se împacă între ei de Ramadam Bairam.

    Peste 70 de zile după această sărbatoare, urmează pentru musulmani Kurban Bairamul (Ziua Sacrificiului, Crăciunul islamic), iar în ultima săptămînă dinaintea Ramadam Bairamului copiii merg şi colindă casele membrilor comunităţii, iar textele sacre (Luna Ramadamului Sfânt, Slujba de Seară, Rămas Bun) se încheie cu urarea "Să ne dea Allah sănătate, ca la anul să vă urăm Ramadam Sfânt".

    Un alt eveniment important în viaţa oricărui credincios musulman este obligaţia de a efectua un pelerinaj la Mecca, lucru specific şi comunităţii turce din România.

    Gastronomie turcească

    Baclava cu nuci

    baclavale

    Ingrediente: 1 pachet foi pentru plăcintă, 200 gr margarină, 300 gr nuci măcinate, 1 linguriță scorțișoară, 1/2 lămâie, 850 gr zahăr, 1 litru apă.

    Mod de preparare: Se topește margarina. Se ia o foaie, se pune in tavă și se unge, se pune următoarea foaie, se unge și tot așa punem 6-7 foi. Peste foi se pun nucile măcinate amestecate cu 50 gr zahăr și scorțișoară. Peste nuci se pun 4-5 foi, tot așa unse cu margarină.

    Dacă mai ramâne margarină, o turnăm peste prăjitură. Tăiem baclavaua înainte de a o băga la copt. Facem siropul dintr-un litru de apă și 800 gr zahăr, lăsăm la fiert până ce scade și avem 500 ml sirop, când este gata adăugăm în el coaja și zeama de la 1/2 de lămâie.

    Siropul îl turnăm peste baclava când sunt fierbinți amândouă.Se lasă prăjitura la răcit , apoi se pune la frigider pentru câteva ore.


    Musaca

    Ingrediente: cartofi, carne tocată, bulion, ceapă, frunze de țelină, sare, piper, boia iute, pătrunjel, usturoi verde, parmezan.

    Mod de preparare: Se fierb cartofii cu puțină sare. Carnea tocată în amestec, dacă doriți, se călește cu ceapa, usturoiul, frunzele de telină, boia, sarea, piperul, pătrunjelul și se lasă la inăbușit cam 15 minute. La sfârșit se adaugă și bulionul.

    Cartofii îi pasăm cu o lingură de unt, ungem o tavă, adăugam un strat de cartofi, unul de carne, iar ultimul să fie de cartofi. Pe deasupra radem cașcaval și băgăm la cuptor până prinde o crusta aurie.


    friptura de miel

    Pulpă de miel cu ciuperci

    Ingrediente: 1 kg pulpă de miel fără os, usturoi, condimente( cimbru uscat, rozmarin, ardei roșu uscat, busuioc, tarhon, piper negru, frunze de dafin), 1.2 kg ciuperci, 400 gr roșii în suc propriu, ulei de măsline, sare, 1 lingură ulei de măsline.

    Mod de preparare: Carnea se condimentează şi se împănează cu usturoi.
    Se așează într-o cratiță cu o lingură de ulei de măsline.
    Se adaugă ciupercile şi roşiile tocate.
    Se acoperă cu folie de aluminiu și se bagă la cuptor (190 grade; 140 min.aprox.)
    Spre sfârşitul coacerii se înlătură folia de aluminiu şi se lasă să se rumenească.


  • Greci

    Istoric

    cetatea Histria

    "Fie că e vorba de Acorion, solul lui Burebista, de Pilarino, medicul lui Constantin Brîâncoveanu, de Apostol Arsaki, primul minisru al lui Al. I. Cuza ori de bancherul N. Chrissoveloni din perioada interbelică - grecii sunt integrați organic în viața cotidiană a geto-dacilor, apoi a românilor. Nici un alt popor, mai apropiat ori mai depărtat de hotarele noastre, nu se poate măsura cu grecii în privința influenței exercitate asupra românilor, a foloaselor dobândite dintr-o conviețuire inaugurată în epoca elenistică și extinsă astăzi la societățile transnaționale", scria istoricul Georgeta Filitti.

    Întradevăr, istoria legăturilor dintre greci și români este una îndelungată. Prezența unor puternice comunități proto-grecești pe actualul teritoriu al României este atestată începând cu secolul al VII-lea î.Hr. pe țărmul vestic al Mării Negre, odată cu începutul marii colonizări grecești, care s-a extins pe coastele întregii Mediterane. Ionienii din Milet au inființat la Marea Neagră colonia Istros, denumită mai târziu Histria. După aproximativ un secol, dorienii din Heracleea Pontica au inființat orasul Calatis, iar milesienii s-au așezat pe spațiul orașului Constanța de astăzi, întemeind cetatea Tomisului.

    Aceste colonii grecești au acumulat bogații și au prosperat, devenind puternice și stralucitoare centre spirituale, locuitorii lor întreținând relații excelente cu populația autohtonă, care le-a apărat de invaziile hunilor și avarilor.

    fanarioti

    Ulterior, în timpul existenței Imperiului Roman și apoi a celui bizantin, prezența unui element grecesc în granițele de astăzi ale României este mai puțin vizibilă, fără a lipsi însă cu desăvârșire. Lucrurile s-au schimbat destul de mult în Evul Mediu și îndeosebi începând din secolul al XVII-lea când Poarta Otomană va decide să guverneze Țara Românească și Moldova prin intermediul unor slujbași aleși special dintre grecii din Fanar (cartier al Constantinopolului).

    Moștenitori ai patrimoniului spiritual bizantin, cultivați și bogați, fanarioții vor juca un rol important – uneori contradictoriu - în istoria Țărilor Române. Mulți istorici văd în fanarioți niște "agenți activi ai civilizației" (pentru toleranța religioasă manifestată, promovarea ideilor iluministe, modernizare legislativă) dar nu e mai puțin adevărat că aceștia, în calitate de domni ai Țărilor Române, își vor urmări propriul interes, obținând beneficii materiale substanțiale. Merită subliniat faptul că din lungul șir al domnilor fanarioți, Ipsilanti, Ghica, Moruzi, Mavrocordat, Callimaki sau Șuțu - cu excepția lui Nicolae Mavrogheni, care a luptat alături de turci - cu toții vor susține integritatea statală românească, chiar dacă acest lucru a fost o modalitate de a-și apăra privilegiile și sursele personale de venit.

    familie de greci

    Dupa 1821, în urma mișcării de eliberare națională a grecilor din Imperiul Otoman (și care a pornit de pe teritoriul Țării Românești), fanarioții sunt înlăturați de la conducere și înlocuiți cu domni pământeni. Dar grecii din Țările Romîne nu au fost reprezentați doar de fanarioți, istoricii pomenind și de tendințele unor greci din Principate, anume levantinii, ajunși aici de-a lungul vremii cu diverse rosturi și avându-l în frunte pe mitropolitul Dosithei Filitti. Ei doreau o confederație balcanică multinațională sub suzeranitatea turcească, o modalitate de apărare a fiecărei națiuni.

    În România Mare, dupa 1918, comunitățile elene erau extrem de puternice. Grecii aveau școlile lor, bisericile, cinematografele, lăcașele de ocrotire socială, bănci proprii. Toleranța autorităților și a românilor simpli era maximă, între români și greci nefiind cunoscute în istorie conflicte de niciun fel. Cu toate acestea, multe dintre proprietățile comunității grecești au fost confiscate de statul român. Un număr mare de greci sosesc în România imediat după al doilea război mondial, plecați fiind din țara de origine din cauza persecuțiilor politice. Dacă la inceput se bucură de sprijin din partea autorităților române, la scurt timp, la începutul anilor '50, multor greci români li s-a confiscat totul - averi personale și comunitare - sute dintre ei fiind deportați la Canal, unde nu puțini au și murit.

    Astăzi, conform recensământului din anul 2002, numărul estimat al grecilor din Romania este de 6 513, ceea ce reprezintă circa 0,02% din populația României. Cei mai mulți dintre ei trăiesc în București, Tulcea, Constanța, Brăila, Galați, Hunedoara, Bacău, Dolj.

    Tradiții

    Grecii sunt un popor demn, ambițios, credincios. Oamenii reușesc să treacă peste diferențele dintre ei când e vorba de o cauză comună. Îi ajută Biserica, numarul lor mare (peste 7 milioane trăiesc în afara granițelor naționale), mândria și educația. În fine, spiritul lor negustoresc, întreprinzător, și faptul că au fost și au rămas, cel puțin parțial, "stăpânii mării" - ceea ce le accentuează tendința naturală spre libertate și frăție - contribuie semnificativ la conturarea unei tipologii grecești a unității.

    Una dintre vechile comunități de greci din România se află în satul Izvoarele, de lângă Tulcea, stabilită în urmă cu două sute de ani. Oamenii de aici și-au păstrat frumusețea obiceiurilor aduse din Grecia, dar au și împrumutat din tradițiile românilor și ale vecinilor bulgari. Au nume românești, vorbesc grecește, iar costumele populare seamănă mult cu cele din Bulgaria.

    lazarelul

    De la bulgari ei au adoptat obiceiul numit "udatul mirelui" (baieții abia căsătoriți sunt băgați cu capul la uluc) sau "ziua babei" - zi în care femeile fac ce poftesc și petrec până dimineața, fără bărbați.

    Au mai rămas puține obiceiuri grecesti, printre care Dragomanul când, de Sfantul Ion, flăcăii intră cu calul frumos împodobit chiar în casa fetei iubite, oferindu-i vorbe dulci și colaci împletiți ca semn al dragostei.

    Un alt obicei grecesc este cel de Florii, la Lăzărel, când fetele de până la 16 ani cântă și primesc ouă, bani, faină, și la final rostogolesc sita, pentru ca vara să fie bogată.

    De Horhumbal băieții se întrec în a face focuri mari pe dealuri, iar la Elefterio, femeile torc și stau la povești în jurul unei gropi plină de jar.

    Gastronomie grecească

    Pui cu smântână și ciuperci

    pui cu smantana si ciuperci

    Ingrediente: Toată carnea de la un pui( fără spate și aripi), 2 cutii de ciuperci, 1 cană de smântână, 2 cepe, 1 ardei gras roșu, 1 ardei gras verde, sare, piper, verdeață.

    Mod de preparare: Se dezosează puiul și se taie în fâșii subțiri. Se curăță și se spală legumele, după care se toacă mărunt. Într-o cratiță se prăjesc bine legumele după care se adaugă și carnea de pui; se lasă să se prajească bine.

    Se adaugă și ciupercile și se lasă 10 minute la foc potrivit, după care se stinge cu un pahar de apă. După ce a fiert în câteva clocote bune, se adaugă și verdeața și se lasă la răcit.

    După ce mâncarea s-a răcit puțin, se adaugă smântâna, se săreaza și se piperează.


    souvlaki

    Souvlaki de pui (sau de porc)

    Ingrediente: 1 kg piept de pui dezosat sau de porc, 10 căței de usturoi, ¼ ceașcă ulei de măsline, ½ ceașcă suc de lămîie( proaspăt stors), oregano, sare, piper

    Mod de preparare: Se taie carnea în bucățele și se amestecă cu restul ingredientelor.
    Se lasă la marinat 24 de ore.
    Se pune carnea pe bețigașe și se poate face pe grătar, în cuptor sau la ochiul de la aragaz.
    Se servește cu orez și sos tzatziki.


www.inforegio.ro

Investim în viitorul tău! Proiect selectat în cadrul Programului Operaţional Regional şi cofinanţat de Uniunea Europeană prin fondul European pentru Dezvoltare Regională

Pentru informaţii detaliate despre celelalte programe co-finanţate de Uniunea Europeană, vă invităm să vizitaţi www.fonduri-ue.ro
Conţinutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziţia oficială a Uniunii Europene şi a Guvernului României

Copyright A.N.T.R.E.C. TULCEA